CAPITOLUL 3: Prelucrări alfa-numerice

(continuare)

p. 49

3.8. Descrierea decorului

Codul descrierii decorului este asemeni cvadraturii cercului: nimeni nu reuşeşte, dar mai toată lumea încearcă. O cauză este natura absurdă a fiinţei umane care, uitându-şi limitele, încearcă să definească infinitul. Alte cauze sunt cât se poate de terestre: calitatea descrierilor verbale şi a ilustraţiei de obiect poate exaspera pe oricine mai speră la un statut ştiinţific pentru arheologie. Chestiunea este cu atât mai delicată cu cât problema în sine se află la frontiera ştiinţei. Imaginarul colectiv este o noţiune folosită mai mult de psihologi şi antropologi, înconjurată încă de aburii para-ştiinţei. Dar, dincolo de aspectul funcţional al formei şi aspectul comercial al decorului, forma şi decorul unui obiect sunt parte a imaginarului colectiv, indiferent că fabricantul este sau nu conştient de acest lucru. Că lucrurile stau aşa, o demonstrează polimorfismul unor forme cu funcţie identică (e.g. "castron"), sau faptul că multe obiecte care nu sunt destinate schimbului, nici "obiecte de prestigiu" nu sunt - sunt totuşi decorate. Există o nevoie intrinsecă de formă frumoasă şi de decor plăcut.

Parte fiind a imaginarului colectiv, forma şi decorul sunt mult mai reprezentative pentru o cultură decât tehnologiile (care, spuneam, reflectă mai degrabă civilizaţia). Uneltele, modul lor de folosire, agregarea cunoştinţelor tehnice se pot schimba fără a schimba nimic din sufletul unui individ sau a unui popor. Se pot face multe întâmpinări acestui enunţ. Unele tehnologii sunt sacralizate prin chiar secretul profesional şi prin ritualurile de transfer de cunoaştere. Apoi, societăţile ruralizate sunt atât de conservatoare încât îşi consacrează propria nemişcare. Aceste nuanţe nu schimbă însă valabilitatea principială a enunţului iniţial.

Aşa cum am văzut, forma este descriptibilă în termeni matematici sau alfa-numerici. Decorul este însă cu mult mai imponderabil. Variabilitatea este nelimitată iar greutatea de a da un nume fiecărei situaţii este depăşită numai de tentativa de a folosi un asemenea index, impozant ca o carte de telefon, dar mult mai confuz.

Există două modalităţi de abordare a decorului. Prima modalitate se referă la catalogarea (şi nomerotarea) tuturor tehnicilor şi a temelor (pattern-urilor, sau schemelor, am zice pe româneşte) decorative pentru un sit sau o zonă geografică, pentru o cultură dată. Este ceea ce a făcut, de pildă (exemplele sunt foarte numeroase), un autor polonez deja citat[19], care compară trei astfel de cataloguri realizate de trei autori diferiţi, pe trei situri diferite. În afară de observaţia că tehnicile fundamentale sunt strierea şi ştampilarea, varietatea temelor şi combinaţiilor decorative este bulversantă, ca şi diferenţele reciproce. Evident, această abordare are ceva tragi-comic, fiindcă fiecare cercetare o anulează pe cea anterioară. Fiecare nouă săpătură va găsi expresii decorative noi, cataloagele şi clasificările trebuind refăcute.

p. 50

O a doua modalitate de abordare a decorului este aceea de a nu codifica decorul în existenţa lui concretă (tehnici + motive + agregarea motivelor + zone de aplicare), ci a codifica fiecare motiv în parte; altfel spus - un alt demers analitic. Este ceea ce am încercat şi este expus mai jos, sistem deja aplicat ceramicii cercetate în ultimii doi ani.

Decorul se descrie, ca şi fabricaţia, într-o tabelă specializată, cu mai multe câmpuri, pentru elementele următoare:

A) Tehnici decorative (v. Anexele, secţiunea 1, lista M.1., p. 30)

B) Motive decorative (lista M.2., p. 31)

C) Descriptori spaţiali (lista M.3., p. 31)

Aceste prime trei caracteristici se notează într-un singur câmp, sub formă de şir. De exemplu, o incizie orizontală multiplă se notează F4 (F = tehnica; 4 = motivul). Descriptorii spaţiali sunt opţionali şi se vor angaja numai atunci când este absolut necesar. Dacă trăsătura este neglijentă, discontinuă, vom nota F4g’, deci cu ajutorul unui descriptor spaţial.

D) Pentru precizarea poziţionării decorului pe corpul vasului se va utiliza instrumentul zonalizării (v. Figura 19 de la Planşa VI). Pentru a defini un decor aplicat părţii interioare a vasului se va adăuga un apostrof. XI' înseamnă că decorul s-a aplicat numai pe fundul unei farfurii. Notaţia I' se va folosi numai pentru decorul aplicat pe partea superioară aplatizată a unei buze. Zonalizarea poate fi folosită, după caz - respectiv după cultura căreia îi aplicăm codificarea decorului şi dificultăţile caracteristice de descriere – fie într-un câmp distinct, în care notăm zonele de aplicare a întregului decor, fie vom anexa zonalizarea la codurile de descriere ale motivelor decorative.

E) Decorul se poate aplica însă pe mai multe registre (lista M.4., p. 32), domeniu căruia îi este rezervat un câmp special. În aceste putem face notaţii de genul AOA (însemnând că între două registre cu decor de acelaşi tip – A – există un registru nedecorat – O), sau AoB (însemnând că după un registru decorat, de un tip – A –, urmează un scurt registru nedecorat – o – şi un alt registru decorat, dar diferit – B). Cu astfel de mijloace simple, cu litere mari şi mici, se poate sugera orice combinaţie decorativă, cel puţin pentru epoca post-romană, care nu excelează la acest capitol. A se vedea detaliile de la Lista M.4.

F) Calitatea execuţiei decorului se apreciază cu note de la 1 (f. rău) la 5 (f. bine, v. lista M.5., p. 33)

Exemplele pot şterge impresia dezagreabilă a unei expuneri teoretice prea aride şi pot explicita ceea ce autorul nu a binevoit sau nu a putut să spună. Exemplele urmează varianta precizării implicite a background-ului, enumerând motivele (pattern-urile) decorative în ordinea apariţiei lor, de sus în jos.

p. 51

După cum se observă, în baza de date sunt rezervate câmpuri pentru trei motive decorative distincte, un câmp pentru registre şi un câmp pentru zonalizare (alături de, bineînţeles, câmpul de identificare a piesei).

Luând exemplul din primul rând, se descrie primul motiv decorativ (linia ondulată orizontală), începând cu tehnica (E = incizie simplă), se adaugă pattern[20]-ul/motivul (16 = sinusoid), la care se adaugă, la nevoie, un descriptor spaţial (pentru exemplul în discuţie nu este cazul, dar la al treilea exemplu găsim F16j, unde j înseamnă "înalt", cu referire la înălţimea valului). Se procedează la fel cu al doilea motiv decorativ (F4 = incizie multiplă concentrică). Se stabilesc apoi raporturile dintre registre: aoboa înseamnă că primului registru (a) îi urmează un registru nedecorat (o), după care vine un al doilea motiv decorativ (b), urmat de un alt registru nedecorat (o) şi, în fine, de repetarea primului motiv; faptul că s-au folosit litere mici (nu mari, adică AOBOA) înseamnă că registrele sunt mici. Adjudecarea faptului că registrul este mic sau mare se face prin comparaţie cu dimensiunile vasului şi cu dimensiunile cutumiare ale unui motiv decorativ pentru cultura dată. Deşi s-ar putea încerca elaborarea unor criterii ferme de definire a unui registru mic/mare, faptul ar introduce un nou element de tehnicalitate, redundant de această dată. Cel mai rău ar fi că aceste criterii, constituite pe baza experienţei cu habitudinile decorative ale unei culturi, nu ar putea avea valabilitate în aplicaţiile la alte culturi. Raporturile de echilibru între o formă, dimensiunile sale şi dimensionarea decorului sunt mult mai uşor de intuit decât de clasificat.

Se recomandă utilizarea unor descrieri cât mai simple, respectiv renunţarea la “nuanţele” de observaţie. Prea multe detalii conduc la pulverizarea tipologică şi la crunte probleme de prelucrare, fie ea şi computerizată. Prelucrarea este dificilă chiar şi pentru evul mediu timpuriu, care are un spectru decorativ foarte sărac. Oricum, aplicaţiile computerizate permit discriminarea analitică a factorilor analizaţi, ceea ce face posibil ca detaliile să fie eliminate din calcul, la diverse nivele. De exemplu, din două serii de fapte, de forma AM1A şi AM2C, vor fi raportate ca neasemenea la nivelul de analiză cu 4 elemente (XXXX) sau trei elemente XXXx, dar asemenea la nivelul analitic de două elemente (XXxx - fiindcă AM sunt factori comuni). Asemenea experienţe sunt însă de evitat, cel puţin la început[21].

ÎNAPOI LA SUMAR VOLUMUL I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE - § 3.9. (tehnici de modelare)

---

[19] BUKO 1990, p. 128-129, fig. 55.

[20] Termenul românesc pentru “pattern” este “şablon”; utilizarea celui din urmă ar sugera unui vorbitor al limbii române ideea multiplicării unui negativ (ceea ce ar fi fals). Termenul englezesc este unul consacrat, are caracter pur tehnic şi nu lasă loc la confuzii.

[21] Pentru un model de prelucrare a decorului – TEODOR E. 2000, p. 302-307; v. capitolul 12 din prezenta lucrare.